Blog

...keep on smiling!
Blog, Lifestyle

Dor de Vama Veche. Poveşti din locul care îţi rămâne pentru totdeauna în suflet

May 3, 2020

Oare câte poveşti ascunde Vama Veche? Iubiri şi prietenii de-o vară, clipe, emoţii, magia răsăritului şi farmecul valurilor turcoaz. E despre trăiri pe care doar cei care iubesc Vama cu fiecare celulă le pot înţelege.

Ca jurnalist, am făcut vizite de documentare în toate staţiunile de pe litoral. Şi de fiecare dată concluzia a fost aceeaşi – Vama Veche are acel „ceva“ ce-i face pe oameni să trăiască clipa cu-adevărat!

În Vamă am văzut că fericirea poate însemna doar o bucată de nisip şi imensitatea mării. În Vamă am văzut cea mai „altfel“ şi sinceră nuntă, în jurul unui foc de tabără, pe plajă. Cei mai creativi turişti din România. Cea mai albastră Mare Neagră de pe coasta românească.

Şi tot acolo am descoperit cele mai expresive chipuri. Şi oameni care doar acolo aveau curajul să fie aşa cum simt cu adevărat.

Satul pescăresc pe care găgăuzii l-au numit „şerpărie“, acum două secole, a început să respire aer boem de îndată ce artiştii care aveau nevoie de muză au descoperit locul, în urmă cu decenii.

În anii ‘90 a început să fie din ce în ce mai frecventat de tineri. Vama Veche a devenit locul unde-ţi puteai „găsi pereche“. Şi, ca orice loc despre care se vorbeşte mult, a devenit un trend, aşa că transformarea, de la un an la altul, a fost din ce în ce mai (pre)vizibilă. Au apărut evenimente, festivaluri, dar şi o dezvoltare haotică şi un aspect pestriţ. Sunt mulţi cei care suspină după „Vama de altădată“ şi la fel de mulţi cei care o iubesc oricum ar fi. Pentru că vibraţia e aceeaşi.

Anul acesta, Vama a fost pustie de 1 Mai şi a dus dorul celor care îi însufleţesc plaja şi văzduhul în fiecare an. Televiziunile s-au întrecut în live-uri care să arate cadre ce până anul acesta păreau ireale – plaja a fost pustie, iar singurul sunet ce a dat viaţă locului a fost cel al valurilor care se spărgeau la mal.

Vamaioţii rămaşi acasă au rememorat zâmbind, pesemne, cele mai frumoase momente petrecute în acest loc magic.

Da, despre Vamă e cel mai bine să vorbească cei care au trăit-o cu toţi porii, cei care au respirat în acelaşi ritm cu ea, cei care au visat-o şi adorat-o pentru că îi face să se simtă într-un fel atât de special!

***

Sînziana, dobrogeancă get-beget, iubeşte Vama de la începuturi, i-a urmărit transformarea, dar a păstrat-o mereu în suflet, ca pe o iubire veche şi foarte valoroasă. Povestea ei e un veritabil tablou din Vama autentică. Te poartă în timp. Într-un timp în care totul pare posibil. E despre om şi natură, într-o comuniune ancestrală, e despre bucuria de a trăi şi de a te bucura cu nesaţ de fiecare clipă.

Vama care îți oprește sufletul

Îmi aburc rucsacul în spate și facem autostopul. Pe afișul pe care-l ținem în mâini scrie cu litere de-o șchioapă: „Vama Veche“.

Pe marginea drumului prăfuit oprește o camionetă. „Suiți în spate“. Ne cățărăm rapid și ne cuibărim printre saci de grâne. Țesătura din iută este aspră, iar vântul care ne zboară pletele este aprig. Aprig ca dorul de regăsire.

La ieșirea din Mangalia, cursa se oprește. De aici o luăm pe jos.

De la ultimele blocuri trecem linia de cale ferată, unitatea militară, podul, bifurcația, șantierul naval, satul 2 Mai, câmpul și ajungem la capătul lumii. Sau la începutul ei.

Din urmă ne ajung autocare încărcate ochi. Ca în lumea a treia, pasagerii stau claie peste grămadă, aproape ieșiți pe geamuri. Țopăie atât de tare încât autocarul se balansează ca un dansator de rap. Șoferul este calm, dar are o figură de bunic exasperat de energia nepoților. Deschide ușile cu precauție. Debarcarea e cu chiuituri. „Bunicul“ răsuflă ușurat.

Gazda are o curte năpădită de vegetație, cu gard mic de piatră și casă scundă care abia se ițește dintre copaci. Pe pajiștea ei, corturile colorate răsar precum ciupercile. O să ne dea scovergi și gem de caise, cu apă rece de la fântână. Mâncăm cu poftă din farfurii ciobite și bem din căni de tinichea cu smalțul sărit. Stăm la umbră, la masa cu mușama tocită și pălăvrăgim ca în excursie, înghesuiți unii într-alții pe băncuța de lemn. Soarele ne caută printre crengile înfrunzite. La geamuri și la uși flutură, prinse în cuie, plase de tifon care nu lasă gâzele și arșița să treacă pragul.

În sat e viermuială, ca la defilare. Fericire pură, pe fiecare metru pătrat. Bucuria că ești, pur și simplu. Revederi, clipe trăite din plin, cu lipsa de griji a copilăriei. Aerul de veselie e inspirat cu nesaț, până în suflet, la ultima fibră.

Plaja e orbitor de solară. Nisipul ne primește, culcuș moale din care ne-am ridicat cândva, nu mai știm când, dar care ne-a păstrat amprenta până ne facem iar loc acolo. „Bine ai venit înapoi, te așteptam“, îmi zice cu glas scăzut, a dojană. „Mie-mi spui? Ca să adorm, mă gândeam că sunt în brațele tale“, i-am șoptit firului de nisip. 

Închid pleoapele să mi le mângâie soarele, în locul tainic, dincolo de privire. Prea le-am ținut larg deschise. „Sunt acasă“, îmi aud sufletul. Aș recunoaște oriunde în lume sunetul plajei. E înfundat, cu unde aurii-turcoaz-albastre, cu chiote și larmă undeva departe. Departe ești, de fapt, tu.

Furnicile se cațără vioaie, dar ezitante, pe dâmburile de nisip ale Saharei lor. Briza îți suflă printre cotloane – hei, hai la joacă, cât mai stai așa?

Te cufunzi în tine, refugiindu-te acolo unde nu te găsește nimeni. „V-ați ascunselea“ cu viața. Îți umpli moleculele cu soare și aer sărat, gândul devine vid, pânză albă pentru vise. Lași în voie ritualul împământării, ducă-se oboseala, vrei să-ți iei înapoi energia scursă inutil, în zilele în care a trebuit să fii în altă parte și să faci altceva, ce, nimic atât de important.

Joc de volei, râsete, beri înfipte în nisip, bocanci, împletitură de trupuri la soare. Mănânci ce ai sau mergi la cherhanaua cu mese lipicioase, unde miroase de-ți ia mințile – a grătare doldora de legume și pește. Pâinea are miez de colac, țuica dă cu tine de pământ. Până se stinge văpaia zilei, ți-ai recăpătat puterile.

Iei la rând locurile dragi. Colinzi țărmul, de la stâncile vecine cu 2 Mai până la fâșia verde de la granița cu bulgarii, unde ăi mai gospodari și-au pus rulote. Muzică în surdină, ibric cu cafea fierbinte, biciclete odihnindu-se pe creastă, zmeie înălțate, căței dând din coadă.

Mergi și te botezi în mare. Sarea îți strânge pielea, ți-au apărut deja pistruii de la soare. Ești fericit și frumos ca într-o reclamă.

Pe plajă se dansează printre umbrele de stuf și baruri din lemn. Pantaloni largi, codițe și cosițe, pălării de paie, mărgele și brățări. Leagăne, baldachine, șezlonguri. Poți fi și bogat, și sărac. Contează ce simți de banii ăia.

Seara vine la braț cu muzica și luminile care nu bat până la valuri. În oazele de beznă care păstrează secrete nu ajunge nimic la tine.

La lumină dansezi în neștire, râzi, plângi de bucurie, cot la cot cu atâția alții pe care nu i-ai văzut în viața ta, dar care îți sunt deja prieteni. 

Te potolești la foc de tabără pe plajă. Îți vor mirosi hainele, și părul, și sufletul a lemn ars și a emoție. Cineva zdrăgăne la chitară. Știi atâtea cântece, deși nu le-ai mai cântat de mult. De ce ai tăcut? De ce ai uitat de tine?

Adormi lângă foc, cu scântei sărind cât mai sus în noapte, rămânând agățate pe bolta cerească, în chip de stele strălucitoare.

Te simți în siguranță, deși ești printre necunoscuți. E gălăgie, dar e mai liniște decât în tăcere.

Te trezești, cu ochii cârpiți, la răsăritul soarelui. Lumea stă în picioare, cu fața spre orizont, așteptând începutul lumii. Și soarele vine, ieșind de sub Marea Neagră, urcând ușor peste Vama Veche.

Tu când răsari? Și ție ce-ți încălzește sufletul?

Fii Soare. Și adu Vama Veche în viața ta.

***

Georgiana Oprea (22 de ani), face parte din generaţia care a descoperit Vama cea nouă şi pestriţă. A fost dragoste la prima vedere. O iubeşte pentru că încă este un loc unic în România, un loc unde te simţi liber şi unde poţi fi aşa cum vrei să fii cu-adevărat:

Libertate sau prima ieșire în Vamă

Am fost prima dată în Vama Veche acum șapte ani, dar parcă o cunoașteam dinainte din toate poveștile auzite. Obișnuiești să-ți imaginezi un loc pe baza poveștilor, experiențelor și descrierilor pe care le auzi. Ți-l creezi în minte, îl construiești din poze pe care nu le-ai făcut tu și te proiectezi acolo, îți imaginezi cum te-ai simți, iar când vine vorba de Vama Veche, este obligatoriu să simți libertatea caracteristică.

Prima vizită în Vama Veche a fost cu cortul – pentru o experiență autentică, pentru tot frigul din timpul nopții, pentru focuri de tabără și pentru nisipul rece simțit de-a lungul nopții, pentru că, evident, prima ieșire cu cortul nu este neapărat și cea mai confortabilă. Mai ales dacă nu îți iei cu tine suficiente pături. Îmi amintesc perfect și acum că 1 mai 2013 a fost zi călduroasă, în care m-am bronzat neuniform, în care m-am plimbat dintr-un bar în altul cu prieteni vechi. Unii dintre ei s-au pierdut pe drum, iar atunci a fost ziua în care am ieșit pentru ultima dată împreună. Șase oameni cu un singur cort și, totuși, nu a deranjat pe nimeni. Nici măcar pe cei care au dormit lângă cort, direct pe nisip.

Pe 1 mai 2013 am făcut cunoștință cu toate barurile din Vama Veche, cu unele care între timp au dispărut. Am dansat la Stuf, am privit agitația de pe Principală, mi-am cumpărat primul lanț care să dovedească, fără doar și poate, că am fost în Vamă. M-am oprit la fiecare om care cânta pe Principală și chiar cred că am fost atât de generoasă încât să ofer 1 leu cuiva cu o pancardă inspirată. 15 ani, minus 1 leu în buzunar și fericirea de a fi prezentă într-un loc despre care auzisem multe. Seara, un foc de tabără făcut de un alt grup. O chitară și multă libertate. Dar ce te faci atunci când focul se micșorează, iar seara devine din ce în ce mai rece? Ei bine, furi niște lemne de lângă Pescărie, iar apoi ești alergat pe plajă de paznic. Nu ai cum să nu te încălzești. Arunci repede în foc dovada crimei, iar tot ce mai rămâne de făcut este să te așezi în jurul focului alături de prieteni, dar și alături de oameni pe care nu îi cunoști și pe care, probabil, nu o să îi mai vezi niciodată în viața ta. Auzi muzică din toate părțile, dar te bucuri cel mai mult de chitara care se aude lângă tine. Din când în când, te mai ridici și mai dansezi în jurul focului, în așteptarea răsăritului. Asculți marea, simți nisipul rece, te uiți la cortul neîncăpător pentru șase persoane, chiar dacă, probabil, ar fi fost mai cald dacă ne-am fi înghesuit toți acolo și speri ca noaptea să nu se termine niciodată. Pentru că este prima noapte de libertate.

Anul acesta, de 1 mai, probabil aș fi fost tot în Vama Veche, pentru a onora tradiția. Totuși, nu se poate. În schimb, am stat acasă, alături de băiatul cu chitară și o să încerc să retrăiesc sentimentele pe care le aduce cu sine o ieșire în Vama Veche.

***

Dana Bărbătosu (30 de ani) e îndrăgostită de spiritul Vămii, de faptul că totul acolo are un caracter imprevizibil, că poţi lega prietenii atunci când te aştepţi mai puţin. Şi că o seară care nu promite prea mult se poate transforma într-un moment memorabil:

Un astfel de moment s-a petrecut anul trecut. Sora mea, Elena, voia sa meargă în Vamă și în perioada aceea toată lumea era ocupată, aşa ca am decis să mergem doar noi două, singure. Eu am mers mai mult pentru a o însoţi. Căutasem cazare cu vreo doua săptămâni înainte, dar nu găsisem nimic în weekend, aşa că ne-am decis să mergem miercuri şi joi seara, urmând ca vineri să mergem în Costinești, la Out of Doors Fest. 

Am ajuns în Vamă, ne-am cazat și am ieșit, aşa cum făceam de obicei. Ne-am oprit la Rogojini sa mâncăm paste și sa bem o cafea. Fiind în timpul săptămânii, nu era prea multa lume. Oameni cunoscuți nici atât. Îmi amintesc că stăteam la masă și am zis «Ştii zilele alea când te super plictisești la începutul unei seri de ieșit și până la urmă se dovedește a fi o seară super distractivă? Asta nu e una dintre ele!” Am râs mult, pentru că știam că nu are ce să se întâmple. Am decis apoi să mergem la Arca să bem o bere. Eu stăteam pe telefon, Elena făcea poze. Eram doar noi două la masă. Șase ore după, masa noastră era plina de oameni cu care dădeam noroc de parcă ne știam de mult. Ne-am distrat mult, am prins un concert hard rock și am dansat, apoi am continuat la Stuf pana la patru dimineața, exact cum nu ne așteptam.

În loc de epilog

„În Vamă, totul e special. Până și soarele răsare altfel, iar marea are un aer de vintage și nou. Fiecare amintire de acolo îţi rămâne în suflet. Întâlnirile cu prietenii, atmosfera aia mișto, acestea sunt esenţiale! Important este să nu se piardă spiritul locului“, mi-a spus o prietenă, zilele trecute, când am întrebat-o despre momentele frumoase petrecute în Vamă.

Există o Vamă Veche de-altădată şi-o nouă Vamă Veche. Oricum ar fi, cei care o iubesc cu-adevărat nu-şi pot închipui vara fără Vamă. Iar nostalgicii vremurilor de altădată, chiar dacă spun că locul „nu mai e ce-a fost“, îl vizitează, din când în când. Pentru că dorul de Vama Veche nu poate fi stins cu nimic. Şi pentru că tot ce se-ntâmplă în Vamă acolo rămâne.

În tradiţionalul weekend de 1 Mai a fost linişte. Dar poate că nu mai e mult până când nonconformiştii cu drag de Vamă vor crea noi amintiri sub cerul liber şi cu marea la picioare.

Fotografii: Alin Panaite, Avatar Studio

460 total views, 3 views today

Alina Enache
Jurnalist din 2005. Colecţionar de poveşti frumoase.

Write a Comment